Déjà vu- jamais vu

Pentru inceput as putea da o definitie conceptelor de „deja/ jamais vu”, insa nu stiu cum ar putea fi mai bine descrise, din punct de vedere stiintific sau din cotra, spiritual. Pentru fiecare in parte deja vu-ul reprezinta altceva, poate fi un strop de neintelegere, emotie, frica, dar in fiecare dintre aceste cazui aduce si o serie de intrebari. De cate ori ne-am intrebat „am mai facut asta odata?”, „imi traiesc din nou viata sau am visat aceasta secventa?”.



Pe mine aceastra traire m-a determinat sa imi incep propriul drum in cautarea raspunsurilor si afirmarea sau combaterea teoriilor mele. Nu am ajuns la capitolul „raspunsuri”, am ramas tot la capitolul „teorii”, subcapitolul”teorii care nu necesita dovezi clare”.



Prima teorie ar fii aceea ca intr-adevar imi traiesc din nou viata. Cred cu desavarsire in faptul ca ne nastem cu un destin, ca un semn distinctiv fata de celelalte milioane de suflete. Unii traim ani, altii zile, fiecare in functie de cat de repede isi atinge scopul pe acest pamant, sau cum spun altii „nivelul de spiritualitate”. Se spune ca ne nastem pentru a muri, intr-adevar asta ar fi cea mai usoara si totodata penibila scuza din viata unui om care nu a reusit sa isi indeplineasca scopul pe acest pamant. Traim decenii fara a ne da seama cu ce scop suntem noi in viata, cu siguranta nu pentru a merge toata ziua la munca pentru a avea cat mai multi bani si de a le da celorlalti peste nas ca noi avem si ei nu. Daca asta e genul de viata la care tindem, atunci de ce ne miram ca trebuine sa ne retraim viata iar si iar pentru ca nu suntem in stare sa meditam putin la ce este nevoie de prezenta noastra in acest univers. De cate ori nu ai auzit sintagma „traieste-ti viata ca si cum ar fi ultima zi”? e cat se poate de adevarat, dar omul in graba lui de a se simti „implinit” reuseste sa strice adevaratul sens al acestei sintagme. Omul nu va mai munci la misiunea lui, ci v-a munci la distractia si placerea lui trupeasca, sa manance cele mai sofisticate preparate, sa bea cele mai fine vinuri, sa mearga in cele mai selecte localuri cu cele mai binevazute persoane din societate. Daca asa ar arata ultima zi pentru mine, atunci as putea spune ca mi-am pierdut si ultima zi din viata pe nimic. Intreaba persoanele din jurul tau cum si-ar petrece ultima zi din viata si multe ti-ar raspunde”mi-as lua adio de la cei dragi si mi-as petrece acea ultima zi alaturi de ei”. Ce poate fi mai dramatic decat a-ti lua adio de la cineva? In ultima mea zi probabil nu as incerca sa imi indeplinesc scopul vietii pentru ca daca ar fi ultima zi, ar insemna ca deja mi l-am indeplinit sau cel putin jumatate din el. Nu cred in regretele de pe ultima suta de metri, sa stii ca vei muri si iti ceri iertare pentru cele facute sau gandite. Sincer ce cliseu...cum poti sa regreti toate lucrurile care le-ai facut in decursul vietii daca nici macar nu iti amintesti toate relele facute? Poti regreta ceva ce nu stii? Si in plus de aceea frica e cea care vorbeste in ultimele clipe din viata unui om, frica de necunoscut, si atunci prefera sa se caiasca pentru a ajunge „intr-un loc mai bun”. Omule, daca vrei liniste, caieste-te in fiecare zi, nu doar in ultima, pentru ca cel mai usor e sa zici”imi pare rau” si cu urmatoarea ocazie sa faci aceeasi gresala, insa greu e sa traiesti in fiecare zi cu regretul pentru ceea ce ai facut si de fiecare data cand esti in fata faptului sa zici ”am mai facut odata asta, nu o voi mai face iar”. Asta e adevarata cainta si adevaratul scop in viata, sa inveti sa fii om, sa iubesti, sa intelegi, sa sprijini, sa ierti, sa te gandesti la ceilalti din jur,apoi la tine. Asta e secretul in a-ti trai viata ca fiind un dar unic, nu sa trebuiasca sa iti traiesti experientele din nou si din nou. Poate acesta e acel „loc mai bun” si iadul ar fi viata pe care o traiesti departe de aceste valori cum sunt iubirea, intelegerea si respectul. Cu siguranta ultima mea zi ar fi ca cea de azi,ca cea de ieri, ca cea de maine; singurul lucru care probabil ar fi diferit ar fi faptul ca as sta sa meditez la ce a insemnat viata pentru mine si cat de departe sau aproape a fost de ceea ce imi propuneam seara pentru a doua zi, sa vad daca a functionat cu adevarat autocontrolul si dorinta de a face ceva schimbat, ”de maine voi fi mai...o sa inteleg mai bine...voi aprecia mai mult...voi munci mai mult la...”

A doua teorie este ceva mai diferita si poate chiar mai „SF” decat prima. Ideea ca traim in acelasi timp, aceeasi viata, acelasi destin, dar in lumi paralele, in alte dimensiuni, este cat se poate de profunda pentru mine. Cand spiritul nostru ia nastere, o face impreuna cu un altul,cu sufletul nostru pereche si suntem despartiti imediat dupa aceea. Acest suflet pereche poate fi chiar langa noi pe tot parcursul vietii, poate il regasim intr-o calatorie sau din contra, nu-l vom intalni niciodata,difera de la spirit la spirit. Dar cu siguranta traieste in acelasi timp cu noi, facand lucruri normale. Intr-un anumit timp se intampla ca noi sa facem acelasi lucru cu spiritul nostru pereche sau sa gandim la aceleasi lucruri, aceste punti de legatura intre noi le numesc eu „deja vu-uri”. Trairea este atat de intensa, incat ramai blocat cateva secunde apoi zambesti in fata filmului care ti se deruleaza in fata ochilor, tu parca stiind scenariul si cum are sa se termine. Motivul pentru care deja vu-urile sunt atat de scurte si neprevazute este faptul ca traim dupa reguli. Spiritul nostru nu are voie sa ia contractul cu celalalt spirit, intalnirea lor putandu-se face doar in momentul prevazut de destin, sau cum mai spunem noi „intamplator”.



Acestea sunt cu siguranta doar teorii, dar pana cand nu voi gasi raspunsuri mai clare, vor ramane teorii cat se pot de veritabile, doar sunt ale mele; fiecare traieste cu proprile lui teorii si nu astept ca nimeni sa mi le combata sau sa mi le afirme, sunt private.



Daca am ilustrat si ce inseamna deja-vu-ul pentru mine, incer sa explic si celalat cocept de jamais-vu, un concept descoperit recet.