In goana dupa vise

Nu mai stim fugi dupa vise, nu mai stim sa le prindem
De cante ori vrem sa ne jucam ca niste copii si nu o facem spunand ca suntem prea mari? asta e scuza perfecta pentru o maturizare grabita si pentru dorinta de a fi “mari”.
Nu intelegem copiii care pun intrebari absurde, uitand ca si noi puneam aceleasi intrebari,poate chiar mai multe si mai banale, nu intelegem dorinta lor de a fugi sau de a striga mereu. Spunem ca sunt lucruri de cop ii, dar de ce nu ne gandim ca ar putea fi un mod eficient de a scapa din ghiarele “normalitatii”? E un mod de a ne simti liberi si copii?
Se zice ca nu e bine sa ne facem sperante ca asta ne va face sa suferim, dar exista om care sa nu aiba nicio speranta? E la fel ca atunci cand iubesti pe cineva pe care nu ar trebui, ti se spune ca nu ai voie,dar pentru asta tot nu poti face abstractie de ce simti.
Cand dormim visam in voluntar, dar ne place pentru ca doar noi stim in ce lume ne aflam, spre ce culmi nebanuite ne duce imaginatia si pe cine tinem de mana. La fel de bine putem visa si cand ascultam o melodie, cand suntem intr-un cadru placut doar noi si gandurile noastre, sau ceea ce vrem sa pastram din ele. Cand inchidem ochii putem fi ORICINE, putem avea orice, putem fi oriunde…dar uneori visul trebuie sa ramana la stadiul de vis si nu incurcat cu realitatea. Poate o imbinare intre vis si realitate e succesul oricarui om.
Cand incetezi sa visezi moare copilul din tine si odata cu el orice urma de fericire si de glorie interioara.